Harta site-ului
Ajutor
Comunicare pentru învăţare și viceversa
Citatul lui Constantin Brâncuși ,,Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poți să vezi foarte departe” a fost un îndemn la succes. În scopul realizării prevederilor Planului de activitate al Direcţiei Educaţie Dubăsari, pentru anul de studii 2023 – 2024, şi întru asigurarea unui management eficient de organizare
Vizite: 43
Data: 2024-04-29
autor: Aparatul Președintelui raionului
Atestarea cadrelor didactice/de conducere, sesiunea 2024
Atestarea cadrelor didactice a fost realizată de Direcţia Educație Dubăsari în colaborare cu instituțiile de învățământ general din raion în conformitate cu Regulamentul de atestare a cadrelor didactice din învăţământul general aprobat prin ordinul Ministerului Culturii şi Cercetării nr. 1091 din 07 octombrie 2020 şi Regulamentul de atestare a cadrelor
Vizite: 55
Data: 2024-04-29
autor: Aparatul Președintelui raionului
,,Integrarea resurselor educaţionale digitale în procesul educaţional”
La data de 24 aprilie 2024, conform Planului de activitate al Direcţiei Educaţie Dubăsari, s-a desfășurat seminarul teoretico-practic raional cu participarea profesorilor de informatică din instituțiile de învățământ din raion, cu tema ,,Integrarea resurselor educaţionale digitale în procesul educaţional”, în Liceul Teoretic ,,Vlad Ioviţă'', Cocieri. În cadrul seminarului a fost prezentată
Vizite: 58
Data: 2024-04-29
autor: Aparatul Președintelui raionului
Joi, 2 mai, invităm cetățenii la audiență cu reprezentanții Casei Naționale de Asigurări Sociale
În scopul consolidării relațiilor dintre autoritățile administrației publice centrale și cetățeni, precum și soluționarea operativă a problemelor cu care se confruntă societatea, joi, 2 mai, începând cu orele 9:00, cu o vizită de lucru în teritoriul raionului, se va afla conducerea Casei Naționale de Asigurări Sociale. Astfel, invităm cetățenii să dea
Vizite: 61
Data: 2024-04-29
autor: Aparatul Președintelui raionului
„Fotbalul unește”- competiţie a prieteniei destinată veteranilor
Peste 50 de sportivi amatori din Tiraspol, Chişinău, Cocieri, Dubăsari, Coşniţa, Pîrîta, Doroțcaia şi Molovata Nouă au participat, pe data de 20 aprilie, la turneul de fotbal organizat pe malul Nistrului la tabăra de odihnă LA Popas. Turneul organizat de către Consiliul Raional Dubăsari în parteneriat cu Asociația raională de Fotbal,
Vizite: 67
Data: 2024-04-29
autor: Aparatul Președintelui raionului
„Competenţe emoţionale – elemente în atingerea echilibrului profesional”
Oricât de mult o sănătate emoțională precară poate crea probleme majore în viața ta, a avea o bunăstare emoțională puternică te poate ajuta să prosperi. Acestea sunt câteva dintre numeroasele beneficii ale unei bune stări emoționale care s-a practicat pe data de 23.04.2024, în cadrul sesiunii de training, organizată în
Vizite: 55
Data: 2024-04-29
autor: Aparatul Președintelui raionului
Sincere felicitări cu ocazia zilei de naștere!!!
Stimate dle Valerie SANDUL, Cetățean de Onoare al raionului Dubăsari, cu ocazia aniversării zilei de naștere vă transmitem cele mai alese și sincere felicitări. Această zi specială pentru DVOASTRĂ și cei dragi, este un bun prilej de a vă mulțumi pentru aportul și realizările remarcabile pe care le-ați obținut, pentru dedicația
Vizite: 123
Data: 2024-04-27
autor: Aparatul Președintelui raionului
Onoare tricolorului, onoare valorilor umane și identității naționale
Pe 27 aprilie, cu toții sărbătorim Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova – Tricolorul – simbolul național al țării noastre, care în 1990 a fost desemnat oficial Drapel de Stat al Republicii Moldova de către deputații primului Legislativ. O zi semnificativă care marchează simbolul independenței, suveranității și unității naționale, identității
Vizite: 129
Data: 2024-04-27
autor: Aparatul Președintelui raionului
Mesaj cu prilejul Zilei comemorării victimelor catastrofei de la CAE Cernobîl și ale altor avarii nucleare
La aniversarea a 38 de ani de la tragicul eveniment de la Cernobîl, care a rămas în istorie drept cel mai mare accident nuclear, doresc să exprim profundele noastre sentimente de recunoștință și apreciere pentru toți cei implicați în lichidarea consecințelor acestei avarii catastrofale. Evenimentul de la Cernobîl a avut un
Vizite: 188
Data: 2024-04-26
autor: Aparatul Președintelui raionului
S-a dat start înscrierilor la examenul de certificare a formării/specializării în domeniul electoral_2024
Începând cu data de 19 aprilie, conform Planului de organizare și desfășurare a procesului de certificare a formării/specializării în domeniul electoral în sesiunea 2024, aprobat prin Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 2243 din 14 februarie curent, pe site-ul CICDE - Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral, este lansată banca
Vizite: 274
Data: 2024-04-24
autor: Aparatul Președintelui raionului
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Consiliul Raional Dubăsari - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета

descmeta

descmeta